Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat, astăzi, Ghidul solicitantului aferent Investițiilor destinate capacităților de prestare de servicii și retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență, Acțiunea 4.1.1. – Programul Operațional Competitivitate.
„Acordăm aceste finanțări pentru a sprijini refacerea capacității de reziliență microîntreprinderilor și IMM-urilor, prin realizarea de investiții pentru dezvoltarea capacităților de producție sau prestare de servicii, dar și pentru retehnologizare. Sprijinim, în egală măsură, și refacerea economiei grav afectată de efectele pandemiei COVID-19”, a explicat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
Alocarea indicativă a apelului de proiecte, conform Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, Axa prioritară 4 – Acțiunea 4.1.1. – Investiții in activități productive este de 238.760.397 euro, însă, prin aplicarea mecanismul de supracontractare prevăzut de legislația în vigoare, suma maximă până la care pot fi acordate fonduri este echivalentul a 358.140.596 euro.
Informații pentru cei care vor să depună proiecte
Descarcă Ghidul Solicitantului
Sursa: MIPE
Documente |
---|
Ghid POC 411 (03.08.2022).zip |