Cheltuirea fondurilor UE pentru reducerea eroziunii costiere, prioritate a Ministerului Mediului

Ministrul Mediului si Padurilor, László Borbély, a sustinut duminica, 16 mai 2010, o conferinta de presa in cadrul careia a prezentat masurile luate pentru pregatirea proiectelor care vizeaza reducerea eroziunii costiere, un nou proiect aprobat de Comisia Europeana in cadrul POS Mediu si modificarile legislative privind colectarea selectiva a deseurilor.

Ministrul a declarat ca exista studii care arata ca in ultimii 35 de ani au disparut 2400 de hectare de plaja. „Daca nu se intervine cat mai repede, peste 22 de ani, vom avea foarte putina zona costiera. Ne aflam in mare intarziere, desi exista fonduri aprobate inca din 2007, in cadrul POS Mediu, Axa 5, pentru proiecte de refacere a acestei zone. La sfarsitul lunii aprilie am semnat un ordin privind aplicatia de finantare pentru a pregati proiectul de investitii „Reducerea eroziunii costiere” din cadrul axei 5, DMI 5.2. Pentru acest domeniu de interventie sunt alocate cele 134 milioane de euro”.

Blocajul achizitiilor publice – obstacol in absorbtia fondurilor europene pentru mediu

Un alt subiect a fost legat de proiectele POS Mediu aprobate de Comisia Europeana. „Romania e prima tara din UE in ceea ce priveste aprobarea de proiecte majore pe infrastructura. Din cele 23 de proiecte aprobate, 17 sunt in cadrul POS Mediu. Cel de-al 18-lea proiect a fost semnat chiar de curand si are ca obiect “Sistemul de management integrat al deseurilor in judetul Sibiu”, cu o valoare totala eligibila de 22.571.548 de euro. Cu toate acestea, desi suntem primii la semnarea acestor contracte importante, nu suntem deloc fruntasi si in ceea ce priveste absorbtia fondurilor”, a subliniat László Borbély.

In acest context, ministrul Mediului si Padurilor a anuntat ca in cel mult 3 saptamani Ministerul Mediului va veni cu o serie de propuneri de modificare a Legii Achizitiilor Publice, intrucat numarul mare de contestatii blocheaza buna desfasurare a proiectelor.

Autoritatile locale vor fi obligate sa recicleze 15% din deseurile colectate


In legatura cu colectarea selectiva a deseurilor, ministrul László Borbély a anuntat ca Ministerul Mediului si Padurilor a elaborat un proiect de act normativ ce se afla in proces de avizare interna, prin care se vor aduce modificari in legislatia privind gestionarea deseurilor.

Ca urmare, vor fi introduse criterii de performanta la nivelul localitatilor care sa permita masurarea eficientei sistemului de colectare selectiva a deseurilor si monitorizarea continua a sistemului care sa permita imbunatatirea acestuia, responsabilizarea distribuitorilor si comerciantilor pentru eliminarea free rider-ilor.

O alta modificare importanta anuntata de ministrul László Borbély se refera la obligatia autoritatilor administratiei publice locale ca din cantitatile totale de deseuri municipale si asimilabile colectate, cel mult 85% sa fie supuse operatiilor de eliminare finala, iar cel putin 15% din deseurile colectate sa fie incredintate spre reciclare. “Autoritatile care nu indeplinesc acest obiectiv anual vor plati suma de 100 lei/tona. Plata se va face pentru diferenta dintre obiectivul anual de diminuare si obiectivul efectiv realizat iar obligatia intra in vigoare de la data de 01 iulie 2010”, a subliniat ministrul László Borbély.

Sursa: www.mmediu.ro