S-a parafat Acordul privind aderarea Romaniei la Spatiul Economic European
Luni, 14 mai 2007, s-a desfasurat la Bruxelles ceremonia de parafare a Acordului privind aderarea Romaniei si Bulgariei la Spatiul Economic European (SEE). Din partea Romaniei documentul a fost parafat de Alice Bitu, Secretar de Stat in cadrul Ministerului Economiei si Finantelor, coordonatorul procesului de negociere.
Acest moment marcheaza oficializarea rezultatelor negocierilor care au inceput in luna iulie 2006 cu participarea Romaniei, Bulgariei, Comisiei Europene, pe de o parte si a tarilor AELS/SEE (Islanda, Liechtenstein si Norvegia), pe de alta parte.
Aplicarea acestui acord va aduce importante beneficii tarii noastre, dintre care cele mai semnificative sunt: aplicarea celor patru libertati fundamentale de circulatie in relatia cu tarile AELS/SEE, integrarea tarii noastre intr-un cadru reglementat unitar la care sunt deja parti celelalte state membre ale Uniunii Europene (UE), precum si asistenta financiara acordata de tarile AELS/SEE pentru promovarea cresterii economice si asigurarea unei dezvoltari sustenabile care sa sprijine Romania in procesul de apropiere de nivelul mediu al pietei interne a UE. Rezultatele negocierilor consacra respectarea principiului tratamentului egal pentru Romania (si Bulgaria) in raport cu regimul convenit pentru cele 10 state membre care au aderat la UE in 2004.
Asistenta financiara in valoare de aproape 100 milioane Euro care urmeaza a fi acordata de tarile AELS/SEE prin intermediul a doua mecanisme va sustine dezvoltarea in urmatoarele domenii: protectia mediului, inclusiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera; promovarea dezvoltarii durabile; eficienta energetica si energia regenerabila; conservarea mostenirii culturale; dezvoltarea resurselor umane; sanatatea si ingrijirea copilului. Fondurile vor putea fi accesate atat de persoane fizice, cat si juridice, din sectorul public sau privat.
In continuare, in paralel cu derularea procesului de aprobare a semnarii Acordului, reprezentatii Ministerului Economiei si Finantelor vor finaliza discutiile cu reprezentantii tarilor AELS/SEE in vederea stabilirii si aprobarii cat mai rapide a regulilor de implementare pentru cele doua mecanisme financiare (memorandumuri de intelegere), ceea ce va permite lansarea rapida a procesului de accesare a acestor fonduri.
Ministerul Economiei si Finantelor