MEF si MIRA vor elabora masuri pentru simplificarea accesarii fondurilor structurale
Pregatirea pentru absorbtia fondurilor comunitare si indeplinirea angajamentelor asumate fata de Comisia Europeana au fost si raman prioritati ale Guvernului, in ciuda evolutiilor de pe scena politica, a declarat joi, 24 mai, premierul Calin Popescu-Tariceanu.
„in pofida dezbaterilor si a conflictelor politice care au monopolizat scena politica de la inceputul acestui an, Guvernul nu a oprit motoarele! Urmarim permanent modul in care Romania isi indeplineste angajamentele”, a declarat primul-ministru, la finalul a doua reuniuni importante , una axata pe problematica afacerilor europene, iar cealalta pe absorbtia fondurilor structurale si de coeziune.
Comisia Europeana va prezenta luna viitoare primul raport dupa ce Romania a devenit membru UE. „Consider ca acest raport este foarte important, pentru ca va fi oglinda modului in care ne-am indeplinit obligatiile asumate la finele anului 2006, in noua noastra calitate, de stat membru”, a spus premierul Calin Popescu-Tariceanu, subliniind faptul ca „nu doar state candidate au de indeplinit obligatii ci si cele membre”.
Un prim rezultat pozitiv se inregistreaza in domeniul justitiei, ministrul Tudor Chiuariu prezentand astazi o informare legata de rezultatul unei misiuni de evaluare a expertilor Comisiei Europene, care au constat progrese pe toate cele patru domenii monitorizate.
in acest context primul-ministru a subliniat faptul ca in sedinta de ieri a Guvernului s-au luat masuri de operationalizare a legii privind infiintarea Agentiei Nationale de Integritate, astfel incat aceasta sa poata deveni operationala imediat ce legea va fi promulgata.
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a precizat ca Guvernul isi mentine angajamentele luate in lupta impotriva coruptiei si a subliniat ca aceasta nu este un „monopol”.
„Lupta contra coruptiei nu se face de catre o persoana ci se face de catre institutii. Daca institutiile sunt solide avem garantia ca unor rezolvari pozitive; daca lasam lupta impotriva coruptiei la indemana unei singure persoane poate sa degenereze in altceva”, a spus primul-ministru.
Un alt angajament luat in fata CE este cel privind operationalizarea Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura. Premierul Calin Popescu-Tariceanu a subliniat ca se fac eforturi pentru imbunatatirea capacitatii logistice a acestei institutii, Ministerul Agriculturii anuntand astazi ca in urmatoarele zile va demara licitatia pentru construirea a 125 de sedii noi pentru centre locale ale Agentiei.
„Poate sunt lucruri lipsite de spectaculozitate, dar inseamna un pas important pentru acreditarea finala a Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura”, a spus primul-ministru.
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a avut si o reuniune de lucru cu reprezentantii autoritatilor de management a fondurilor structurale si de coeziune.
„Absorbtia fondurilor structurale si de coeziune este in momentul de fata prioritatea zero pentru Guvernul Romaniei, este cea mai importanta directie de actiune pe care Guvernul o urmareste”, a spus primul-ministru.
in cadrul reuniunii s-a facut o analiza a stadiului negocierilor cu Comisia Europeana a documentelor de programare. Astfel, Cadrul Strategic National de Referinta (CSNR) ar putea fi aprobat in a doua jumatate a lunii iunie iar Programele Operationale (PO) in luna iulie.
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a precizat ca Ministerul Economiei si Finantelor si Ministerul Internelor si Reformei Administrative vor elabora in doua saptamani un set de masuri pentru simplificarea procedurilor administrative de accesare a fondurilor comunitare.
in acest moment ministerele sunt pregatite, au un portofoliu de proiecte, care vor putea fi depuse imediat dupa aprobarea Programului Operational Regional si a Programelor Operationale Sectoriale.
„O absorbtie cat mai buna a fondurilor comunitare va avea ca efect ameliorarea calitatii vietii si diminuarea decalajelor care ne despart de UE”, a spus primul-ministru.
Guvernul Romaniei