Doua contracte de finantare aduc peste 3 milioane lei finantare nerambursabila pentru Polul de Dezvoltare Urbana Sibiu

Prin semnarea a doua contracte de finantare nerambursabila a fost demarata activitatea de transformare a orasului Sibiu intr-un pol de dezvoltare urbana. Cele peste 3,08 milioane lei solicitate ca finantare nerambursabila pentru aceste doua proiecte vor fi asigurate din cadrul POR alocat Regiunii Centru prin Axa prioritara 1- Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor - poli urbani de crestere.

Cele doua proiecte contractate in 02.08.2011, sunt destinate dezvoltarii sistemului public social, precum si dezvoltarii economiei si imbunatatirii calitatii vietii. Prin proiectul „Modernizare Centru recuperare si reabilitare copii cu handicap Aleea Streiu, nr. 8, Sibiu” cu o valoare totala de 2,16 milioane lei, Primaria municipiului Sibiu solicita ca finantare nerambursabila 1,58 milioane lei. Din fondurile solicitate, pe parcursul celor 14 luni estimate ca fiind necesare pentru implementarea proiectului, vor fi executate lucrari de recompartimentare interioara, reabilitare si reamenajare grupuri sanitare, lucrari de hidroizolatie si izolatie termica exterioara, instalare lift, creare de facilitati de acces pentru persoanele cu handicap, montare centrala termica, dotari cu mobilier si echipamente. La finalizarea proiectului se vor da in folosinta o sala de consiliere pentru parinti si copii, o sala multifunctionala pentru serbari si evenimente, o sala speciala de tratament pentru copiii autisti, o sala specifica pentru copiii cu deficit senzorial, o sala de calmare pentru copiii agresivi. Dotarile si echipamentele care se vor achizitiona vor oferi posibilitatea de organizare de noi activitati recreative, educative si terapeutice. De asemenea, va fi infiintata si o echipa mobila de interventie care va asigura servicii de consiliere psihologica si sociala, sprijin de urgenta in vederea reducerii efectelor situatiilor de criza, reintegrare in comunitate si servicii de baza pentru activitati zilnice.

Proiectul ”Modernizare Strada Faurului” are o valoare totala de 1,93 milioane lei din care 1,50 milioane lei sunt solicitate ca finantare nerambursabila necesara pentru atingerea obiectivelor propuse in proiect. Pe perioada celor 23 de luni estimate ca perioada de implementare a proiectului se vor desfasura lucrari de modernizare si reabilitare a infrastructurii urbane de pe strada Faurului din Sibiu. Infrastructura deficitara existenta in Orasul de Jos, unde este localizat proiectul de fata, se reflecta in gradul de dezvoltare a acestei parti a orasului, in dezechilibrele care exista intre aceasta zona si celelalte zone ale orasului. Reteaua de transport apa potabila prezinta un grad ridicat de imbatranire, fapt ce determina necesitatea reabilitarii ei pentru a impiedica riscul de fisurare si pierdere a apei potabile. Pe aceasta strada nu exista in prezent retea de canalizare pluviala, fiind justificata astfel realizarea acestui obiectiv prin proiect. Prin reabilitarea si modernizarea Strazii Faurului va fi imbunatatit accesul spre centrul istoric al orasului si spre zona Pietei agroalimentare Cibin.

Implementarea proiectului va conduce la realizarea unei artere de circulatie auto si pietonale corespunzatoare, cu respectarea standardelor de calitate si de protectie a mediului, avand ca efect decongestionarea traficului in zona, reducerea poluarii atmosferice si fonice, imbunatatirea conditiilor de siguranta a circulatiei auto si pietonale. Pentru pastrarea aspectului arhitectural al strazii si datorita vechimii de exploatare, bransamentele electrice montate in prezent suprateran pe stalpi, vor fi reabilitate si vor fi montate subteran.

„Municipiul Sibiu dispune de un buget de 14,86 milioane euro pentru implementarea proiectelor incluse in Planul integrat de dezvoltare urbana - poli de dezvoltare urbana. Este esentiala sprijinirea oraselor, pentru ca acestea sa-si indeplineasca functiile urbane, mai ales in cazul acelor orase polarizatoare, care au legaturi intense cu arealele inconjuratoare, a caror dezvoltare este dependenta de aceste orase. Nivelul de dezvoltare al unei regiuni este direct influentat de nivelul de dezvoltare al oraselor mari, prin multitudinea de functii de grad superior pe care acestea le indeplinesc, acestea actionand ca centre de crestere. Fondurile alocate dezvoltarii oraselor vor genera rezultate pozitive in piata muncii si cea sociala atat in oras, cat si in localitatile invecinte”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Planul Integrat de Dezvoltare Urbana al municipiului Sibiu contine un numar de 8 proiecte individuale prin care se solicita peste 14 milioane euro fonduri nerambursabile din POR. Cinci proiecte din cele opt ce constituie planul integrat de dezvoltare urbana au fost depuse la sediul ADR Centru din Alba Iulia. Planul integrat urmareste cresterea calitatii vietii si crearea de noi locuri de munca, prin reabilitarea infrastructurii urbane, imbunatatirea serviciilor urbane, inclusiv a serviciilor sociale, precum si prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor si a antreprenoriatului.

Sursa: ADR Centru