Finanțare pentru Asistență Tehnică
Acesta este un apel de propuneri de proiecte necompetitiv în cadrul Programului Tranziție Justă, care finanțează proiecte ce vizează efectele sociale, ocuparea forței de muncă și mediul în cadrul tranziției către țintele energetice și climatice ale Uniunii Europene.
Beneficiari eligibili
- Organismele Intermediare din cadrul ADR (organism neguvernamental, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce funcţionează în domeniul dezvoltării regionale) Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest, Vest și Centru
- Grupurile Județene de coordonare a tranziției la neutralitatea climatică (constituite la nivelul județelor Dolj, Gorj, Hunedoara, Mureș, Prahova și Galați), având solicitant secretariatul grupului, reprezentat de unitatea administrativ teritorială UAT județ
- Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului (AD TI Valea Jiului), fondată de cele 6 administrații publice din Valea Jiului, împreună cu Consiliul Județean Hunedoara, Universitatea din Petroșani, precum și reprezentanți ai societății civile prin 4 organizații neguvernamentale active în domenii prioritare pentru Valea Jiului
- Parteneriate între:
- Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului (AD TI Valea Jiului) ca și partener de implementare beneficiar unic sau în parteneriat cu ADR Vest
Aria de implementare a proiectului
Aria de implementare a acestui apel de proiecte cuprinde teritoriul administrativ al județelor corespunzător fiecărei priorități, respectiv: Gorj/Hunedoara/Dolj/Galați/Prahova/Mureș.
Creează un cont pentru a vizualiza detaliile acestei oportunități de finanțare
Fii în pas cu ultimele știri despre programele de finanțare și oportunitățile de a finanța ideile tale.