Construirea infrastructurilor reutilizabile de testare pentru validarea tehnologiilor revoluționare cloud-to-device - 6G-BRICKS
Beneficiarii eligibili sunt consortiile compuse din maxim 2 entități juridice (IMM și/sau companii mari și/sau organizații de cercetare și dezvoltare) care acționează ca furnizori de tehnologie și/sau furnizori de aplicații pentru implementarea studiilor de caz.
Toate organizațiile trebuie să fie înființate într-unul dintre:
- statele membre ale Uniunii Europene,
- teritoriile lor de peste mări (OCT),
- țările asociale cu Programul Hrizon Europe.
Partenerii 6G-BRICKS nu pot fi implicați în proiectele beneficiarilor, la fel ca și afiliații acestora sau angajații lor, inclusiv persoanele care lucrează în baza unui contract de muncă sau un contract similar cu un contract de muncă și membrii consiliului de administrație.
Aria de implementare a proiectelor finanțate în cadrul programului 6G-BRICKS este axată pe tehnologii inovatoare specifice 6G, cum ar fi rețelele fără celule, interfețe deschise (O-RAN), suprafețe inteligente reconfigurabile (RIS), procesarea distribuită și multe altele.
Proiectelor vor fi implementate în țările membre ale Uniunii Europene, inclusiv teritoriile lor de peste mări și în țările asociate programului Horizon Europe.
Creează un cont pentru a vizualiza detaliile acestei oportunități de finanțare
Fii în pas cu ultimele știri despre programele de finanțare și oportunitățile de a finanța ideile tale.