Unități de asistență medicală ambulatorie
Beneficiar eligibil poate fi orice unitate spitalicească publică cu personalitate juridică/fiscală în cadrul căreia își desfășoară sau își va desfășura activitatea (inclusiv cei care doresc înființarea) o unitate de asistență medicală ambulatorie.
Unitățile sanitare publice eligibile sunt cele din subordinea:
- Unităților administrativ-teritoriale (UAT);
- Parteneriatelor dintre autoritățile și instituțiile publice centrale și locale;
- Altor autorități și instituții publice centrale, inclusiv instituții din sfera apărării şi ordinii publice și siguranței naționale respectiv Academiei Române;
- Ministerului Sănătății și altor ministere cu rețea sanitară proprie aflate în subordinea sau în coordonarea acestora.
Pentru depunerea proiectelor va fi necesar să fie realizat un parteneriat între unitatea sanitară, ordonatorul principal de credite și/sau UAT în care să fie menționat liderul de parteneriat și dreptul de a încărca proiectul pe platforma dedicată.
Cel puțin 20 de unități de îngrijire ambulatorie vor fi situate în regiuni sau municipalități mai puțin dezvoltate.
Creează un cont pentru a vizualiza detaliile acestei oportunități de finanțare
Fii în pas cu ultimele știri despre programele de finanțare și oportunitățile de a finanța ideile tale.