Formarea profesioniștilor din educația timpurie
Apelul de proiecte finanțează programe de formare continuă în domeniul educației timpurii, adresate personalului din creșe și grădinițe. Scopul este să îmbunătățească calitatea serviciilor de educație timpurie oferite copiilor până la vârsta de 6 ani.
Beneficiari eligibili
- Instituţii de învăţământ superior de stat şi particulare care organizează, în condiţiile legii, programe de formare psihopedagogică în vederea certificării competenţelor pentru profesia didactică şi gradele didactice II şi I
- Casele corpului didactic
- Unităţi de învăţământ cu statut de şcoală de aplicaţie
- Centrele atestate de formare continuă în limbile minorităţilor naţionale
- Academia Română, instituţii aflate în coordonarea Ministerului Educaţiei cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul dezvoltării profesionale continue, legal prevăzute
- Organizaţii nonguvernamentale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
- au prevăzute în statut/actul constitutiv atribuţii şi responsabilităţi în domeniul dezvoltării profesionale continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar
- au capacitate tehnico-administrativă şi experienţă specifică în domeniul educaţiei de minimum 3 ani
- rolul lor din proiect, precizat în cererea de finanţare, este acela de formare a cadrelor didactice în domeniul educației timpurii
Solicitanții eligibili enumerați mai sus pot aplica atât individual, cât și în parteneriat.
Aria de implementare a proiectului
Aria de implementare a proiectelor ce pot fi finanțate este natională.
Creează un cont pentru a vizualiza detaliile acestei oportunități de finanțare
Fii în pas cu ultimele știri despre programele de finanțare și oportunitățile de a finanța ideile tale.