Politica agricola comuna: realizari si provocari viitoare

Săptămâna trecută, Comisia pentru Agricultură de la Parlamentul European a aprobat, cu câteva modificări, proiectul Comisiei privind verificarea eficienţei politicii agricole comune. Acest proiect este perceput ca o şlefuire a reformei din 2003. Am vorbit cu câţiva deputaţi europeni de la Comisia pentru Agricultură despre realizările reformei politicii agricole comune şi despre ce a schimbat aceasta pentru fermierii europeni.

Politica agricolă comună îşi are originea în Tratatul de la Roma, care a fost semnat în 1957, şi a devenit operaţională în 1962. De la începutul anilor 90, aceasta a fost supusă unui proces de reformă fundamentală. Datorită surplusurilor mari (de exemplu pentru unt şi carne de vită) şi a ponderii mari a agriculturii în buget, politica de sprijin a producţiei a lăsat locul politicii de sprijinire a venitului fermierilor.

2003: Reforma politicii agricole comune

Reforma din 2003 a introdus sistemul de plăţi unice, conforme cu standardele de mediu, siguranţă alimentară şi protejare a animalelor. Aceasta oferă fermierilor libertatea de a produce în funcţie de cererea de pe piaţă, iar subvenţiile sunt plătite indiferent de volumul producţiei. Politica de dezvoltare rurală este consolidată, prin redirecţionarea spre aceasta a fondurilor obţinute din reducerea plăţilor directe. Tot atunci a fost introdus un mecanism de disciplină financiară, care nu permite depăşirea bugetului deja fixat pentru ferme până în 2013.

Imaginea politicii agricole comune a fost schimbată la rândul ei. „La început, politica agricolă comună era simbol al risipei în Uniunea Europeană, acum, fermierii primesc subvenţii pentru a respecta standardele de mediu şi menţinerea zonelor naturale frumoase de la ţară“, ne-a spus deputatul european britanic Neil Parish (Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni).

„După părerea mea, cel mai important lucru în reformă a fost obligativitatea condiţionalităţii - adică subordonarea plăţilor totale ale ajutorului agricol în raport cu respectul pentru mediu, siguranţa alimentară, sănătatea şi condiţiile bune de trai ale animalelor şi transparenţa“, a spus doamna Bernadette Bourzai, vicepreşedintă a Comisiei pentru Agricultură de la Parlamentul European.

Care sunt provocările viitoare?

Conform celor doi deputaţi europeni menţionaţi mai sus, tinerii abandonează sectorul agricol, iar Uniunea Europeană depinde din ce în ce mai mult de importul de carne datorită diminuării numărului de vite. În plus dezvoltarea rurală are nevoie de un sprijin consolidat, iar statele membre trebuie să ajungă la un consens privind organismele modificate genetic.

„Cea mai mare provocare va fi dezvoltarea de mecanisme care să încurajeze continuarea producţiei locale, fără invocarea protecţionismului care să blocheze importurile de produse agricole“, a adăugat domnul Parish.

Săptămâna viitoare, la Strasbourg, deputaţii europeni vor dezbate două rapoarte referitoare la politica agricolă comună: unul despre cotele de lapte şi altul despre propunerea Comisiei Europene privind „controlul stării de sănătate” al politicii agricole comune.
Sursa: Parlamentul European