A fost aprobata versiunea finala a Programului Operational Comun de Cooperare Transfrontaliera Ungaria-Slovacia-Romania-Ucraina 2007-2013
Guvernul României a aprobat în cadrul şedinţei de miercuri, 14 mai 2008, versiunea finală a Programului Operaţional Comun de Cooperare Transfrontaliera Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2007-2013, pentru a fi transmis spre negociere la Comisia Europeană
Programul Operaţional Comun de Cooperare Transfrontaliera Ungaria-Slovacia-România-Ucraina este finanţat de Uniunea Europeanã prin Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat şi cofinanţat de statele partenere în program.
Bugetul total, comun, pentru întregul Program pentru perioada 2007-2013 este de 74.815.728,48 Euro, din care 68.638.283,00 Euro (90%) reprezintă contribuţia Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat (ENPI) şi 6.177.445,48 Euro (10%) cofinanţare naţională.
Programul va finanţa proiecte în domenii diverse, precum: dezvoltarea economică şi socială, protecţia mediului şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, îmbunătăţirea infrastructurii de transport şi a echipamentelor de control în zona de graniţă precum şi promovarea activităţilor “people to people”, prin crearea de parteneriate durabile între principalii actori care activează în zonele de graniţă.
În aria eligibilă a acestui program sunt cuprinse următoarele zone: regiunile Szabolcs-Szatmár-Bereg şi Borsod-Abaúj-Zemplén (Ungaria), regiunile Košice şi Prešov (Slovacia), judeţele Maramureş, Satu Mare şi Suceava (România), regiunile Zakarpatska, Ivano-Frankivska şi Chernivetska (Ucraina).
Sursa: MDLPL