Programul Sănătate: Ghidul privind implementarea, asigurarea și controlul calității programului de screening pentru cancer colorectal – etapa I, lansat în consultare publică

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, a publicat miercuri, 20 decembrie 2023, în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru Apelul de proiecte: „Măsuri sistemice de implementare, asigurare și control al calității programului de screening pentru cancer colorectal – etapa I” din cadrul Priorității 1: Creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu și îmbunătățirea și consolidarea serviciilor preventive, FSE+,  Obiectiv de politică 4, Obiectiv Specific ESO4.11.

Pentru acest apel de proiecte, solicitanții eligibili sunt unități sanitare publice cu paturi, cu personalitate juridică aflate în subordinea Ministerului Sănătății cu competențe în domeniul endoscopiei digestive, diagnosticului și tratamentului cancerului colorectal.

Alocarea totală pentru apelul de proiecte este de 5 de milioane de euro, apel cu acoperire națională.

În contextul prezentului apel sunt vizate acțiuni de tipul ex: formarea personalului implicat în programul de screening; dezvoltare/ actualizare instrumente/metodologii, acțiuni menite a asigura o implementare unitară a proiectelor regionale de screening, etapa a II-a etc.

Propunerile și observațiile pot fi transmise pe adresa de email consultare.colorectal@mfe.gov.ro până la data de 16.01.2024, data încheierii procesului de consultare publică.

Descarcă documentele 

Sursa: MIPE