Cadrul general de implementare a operațiunilor cofinanțate din Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit și Acvacultură prin PAP 2021-2027
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat că în ședința Guvernului din data de 28 februarie 2024 a fost adoptată Hotărârea privind stabilirea cadrului general de implementare a operațiunilor cofinanțate din Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit și Acvacultură prin Programul pentru Acvacultură și Pescuit 2021-2027 (PAP).
În perioada de programare 2021-2027, România va beneficia de asistența financiară publică nerambursabilă pentru sectorul de pescuit și acvacultură, inclusiv pentru comunitățile în care se practică aceste activități.
Conform comunicatului oficial, stabilirea cadrului general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din Fondului European pentru Afaceri Maritime, Pescuit și Acvacultură prin Programul pentru Acvacultură şi Pescuit 2021-2027 a fost necesară ca urmare a aprobării de către Comisia Europeană a Programului pentru Acvacultură și Pescuit 2021 – 2027 al României pentru sprijin acordat din Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit și Acvacultură. Astfel, prin prezentul act normativ se instituie, pentru perioada de programare 2021-2027, regulile aplicabile cheltuielilor realizate din fonduri externe nerambursabile UE și din cofinanțarea națională a operațiunilor din bugetul de stat.
Descarcă documentele
Sursa: MADR