MDLPA: Peste 423 milioane de lei vor finanța 40 de noi proiecte de infrastructură
Ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat, marți, 5 martie 2024, 40 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de 423.815.052,55 de lei.
Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, urmăresc modernizarea drumurilor de interes local și a infrastructurii stradale, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a rețelelor de distribuție a gazelor naturale, amenajarea unor piste pentru bicicliști, precum și construirea sau modernizarea unor poduri și podețe.
Descarcă lista
Sursa: MDLPA