Studenții Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea vor beneficia de un campus modern cu ajutorul fondurilor europene
Agenţia de Dezvoltare Regională Nord - Vest a anunțat vineri, 15 martie 2024, faptul că a fost semnat contractul de finanțare în valoare de 2 milioane de euro prin care cei peste 600 de studenți din cadrul Universității Oradea care studiază medicina și tehnica dentară vor beneficia de un campus modern dedicat specializării lor.
Această inițiativă va contribui la dezvoltarea capacității infrastructurii de educație a Facultății de Medicină și Farmacie ai Universității din Oradea și va acorda o atenție soluțiilor pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități și a celor din categoriile dezavantajate, atât în spațiile de studiu, cât și la o experiență academică de top.
Proiectul este implementat de Universitatea Oradea prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, Prioritatea 6 – O Europă educată, iar finanțarea nerambursabilă provine din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Sursa: ADR Nord-Vest