Legea privind energia eoliană offshore a fost adoptată în plenul Camerei Deputaților
Ministerul Energiei a anunțat marți, 9 aprilie 2024, că a fost adoptată Legea privind energia eoliană offshore, în plenul Camerei Deputaților.
„România a intrat în linie dreaptă către producția de energie eoliană în largul Mării Negre. În ritmul impus de proiectul de lege, în anul 2032 vom putea avea în Sistemul Energetic Național primul MW de energie eoliană produsă offshore. Totodată, producerea de energie eoliană offshore ne va permite consolidarea industriei românești prin producerea autohtonă de hidrogen verde și produse cu valoare adăugată bazate pe amoniac verde. Datele Băncii Mondiale ne arată că România are un potențial eolian offshore de 76 GW putere instalată, fiind un mediu propice dezvoltării acestui tip de energie regenerabilă. Prin intermediul acestui proiect, România face progrese în realizarea obiectivelor de tranziție și decarbonare a sistemului energetic, precum și în consolidarea statutului de lider regional în domeniul energiei.”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Conform comunicatului oficial, pentru operaționalizarea investițiilor în energia eoliană offshore, Ministerul Energiei va demara, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a legii, un studiu de specialitate în baza căruia va fi pregătită procedura de concesiune și activitățile de explorare, construcție a centralelor electrice eoliene offshore și exploatare a acestora. Printre altele, studiul va determina perimetrele maritime pe care Ministerul Energiei le va concesiona, ținând cont de: potențialul eolian al acestora, posibilitățile de evacuare a energiei electrice eoliene offshore, precum și de restricțiile impuse de Planul de amenajare a spațiului maritim, inclusiv cele în materie de protejare a biodiversității și mediului înconjurător.
În baza studiului, până la data de 31 martie 2025, Guvernul va aproba perimetrele eoliene offshore, iar până la 30 iunie 2025 actele subsecvente de punere în aplicare a legii, urmând apoi ca Ministerul Energiei să inițieze o procedură competitivă de atribuire a contractelor de concesiune. Tot până la momentul 30 iunie 2025, Guvernul va adopta și valoarea redevenței pe care concesionarii o vor plăti statului român, aceasta fiind determinată pe baza rezultatelor studiului derulat de către Ministerul Energiei.
Ca urmare a acestui studiu, perimetrele care vor fi scoase la concesiune vor fi deja validate ca fiind conforme pentru exploatarea energiei eoliene offshore, și anume:
- se află într-o zonă cu potențial eolian ridicat;
- amplasarea perimetrului permite evacuarea energiei electrice;
- nu afectează biodiversitatea maritimă, inclusiv culoarul de zbor a păsărilor;
- poziționarea perimetrelor nu interacționează cu alte activități economice sau militare din spațiul românesc al Mării Negre.
Sursa: Ministerul Energiei