Instrucțiune POR privind transmiterea cererilor de rambursare de către organismele intermediare

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AM POR) a publicat Instrucțiunea nr. 214/11.04.2024, prin care aduce noi clarificări beneficiarilor proiectelor implementate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Conform noilor prevederi, pentru proiectele finalizate la 31 decembrie 2023, se accepta ca procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor sa fie încheiat ulterior datei de 31 decembrie 2023.

Pentru dotări/utilaje/echipamente achizitionate prin contracte de lucrări/furnizare, respectiv materiale decontate în baza Ordinului MLPDA nr. 4141/2020 pentru care s-au solicitat cheltuieli eligibile prin ultima cerere de rambursare depusă în cadrul proiectelor încadrate în categoria nefinalizate, nefuncționale și etapizate, se va avea în vedere existenta proceselor verbale de predare-primire și de recepție întocmite până la data de 31 decembrie 2023. Verificarea acestora la faţa locului se va face pe baza documentelor existente, urmând ca punerea în funcţiune să fie verificată în cadrul vizitelor finale efectuate la momentul încheierii perioadei extinse de implementare acordate în temeiul OUG 36/2023.

În vederea identificării corespunzătoare a activităților realizate până la 31 decembrie 2023, în cadrul proiectelor încadrate în categoriile nefinalizate, nefuncționale și etapizate, beneficiarii acestora vor transmite OI prin intermediul SMIS 2014+, modulul Comunicare, până cel mai târziu la 31 mai 2024, centralizatorul situațiilor de lucrări realizate și/sau centralizatorul echipamentelor/dotărilor achiziționate și/sau centralizatorul serviciilor prestate până la 31 decembrie 2023.

În termen de maxim 30 zile calendaristice de la data încheierii perioadei extinse de implementare acordate în temeiul OUG 36/2023, în vederea realizării unei piste de audit adecvate a cheltuielilor efectuate pentru proiectele nefinalizate și nefuncționale, etapizate, beneficiarii vor transmite la OI, prin SMIS 2014+, modulul Comunicare, următoarele documente:

  • bugetul actualizat al proiectului, conform modelului orientativ prezentat în Anexa 2 la prezenta Instrucțiune, în care vor fi reflectate distinct cheltuielile efectuate de beneficiar și autorizate de AMPOR pentru perioada de implementare și separat pe cele efectuate de beneficiar după data de 31.12.2023.
  • situațiile de lucrări și/sau documentele care fac dovada punerii în operă a materialelor care au făcut obiectul unor facturi decontate în baza Ordinului MLPDA nr. 4141/2020 incluse în ultima cerere de rambursare ce cuprinde cheltuieli eligibile, respectiv a punerii în funcțiune a echipamentelor/utilajelor/dotărilor după data de 31.12.2023, inclusiv a Proceselor verbale de recepție la terminarea lucrărilor, dacă este cazul. Aceste documente însoțite de analiza OI, conform Anexei nr. 3 la prezenta Instrucțiune, vor fi transmise AMPOR în vederea verificării. În caz contrar, AMPOR va proceda la declararea ca neeligibile acestor cheltuieli și recuperarea acestora de la beneficiari.

Sursa: ADR Sud-Muntenia  & inforegio.ro