Dezbatere publică privind apelul dedicat microîntreprinderilor din regiunea București-Ilfov
Autoritatea de Management a Programului Regional București-Ilfov 2021-2027 organizează un eveniment, în care se vor prezenta și dezbate activitățile eligibile și criteriile de evaluare și selecție aferente acțiunii 1.8 Sprijin pentru creșterea durabilă și modernizarea tehnologică a microîntreprinderilor.
Evenimentul este dedicat microîntreprinderilor din regiunea București-Ilfov și va avea loc în data de 25 aprilie 2024 (locația exactă urmează să fie confirmată), iar dacă sunteți interesat(ă) să vă exprimați opinia, să puneți întrebări sau să contribuiți efectiv la definitivarea acestor criterii, este necesar să completați formularul de înregistrare până luni 22 aprilie 2024, ora 10:00.
Agenda, prezentarea şi locaţia exacta vor fi transmise celor înscriși după finalizarea perioadei de înregistrare, pe adresa de e-mail folosită.
Sursa: ADR BI