A fost aprobată schema de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în lanțul valoric al bateriilor, celulelor și panourilor fotovoltaice

Ministerul Energiei a publicat astăzi, 18 aprilie 2024, Ordinul nr. 336/01.04.2024 pentru aprobarea schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investițiilor în lanțul valoric industrial de producție și/sau asamblare și reciclare a bateriilor, celulelor și panourilor fotovoltaice.

Beneficiarii sunt întreprinderile mijlocii, întreprinderile mici (inclusiv întreprinderile nou-înființate și microîntreprinderile), precum și întreprinderile mari înființate în temeiul Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau constituite în conformitate cu legislația specifică a statului membru ai cărui resortisanți sunt, al căror obiect de activitate este producția și/sau asamblarea și reciclarea bateriilor, celulelor și panourilor fotovoltaice.

Bugetul total estimat al schemei este echivalentul în lei al sumei de 258.700.000 euro. 

Conform documentului, numărul total estimat de întreprinderi care vor beneficia de ajutor de stat în cadrul schemei este de 10 întreprinderi.

 

Sursa: Ministerul Energiei