PCIDIF: S-a lansat apelul privind dezvoltarea de conținut digital despre patrimoniu pentru valorizarea culturii
Autoritatea de Management pentru Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat ieri, 7 mai 2024, Ghidul Solicitantului „Dezvoltarea de conținut digital despre patrimoniu pentru valorizarea culturii în scopul dezvoltării sustenabile locale și incluziunii sociale”, aferent Acțiunii 3.1 – Creșterea rolului culturii în societate prin valorificarea avantajelor digitalizării, Măsura 1 – Dezvoltarea de conținut digital despre patrimoniu pentru valorizarea culturii în scopul dezvoltării sustenabile locale și incluziunii sociale, Prioritatea 3 – Transformarea digitală și furnizarea de servicii îmbunătățite în sectorul cultural, Obiectiv specific: RSO4.6. Creșterea rolului culturii și al turismului durabil în dezvoltarea economică, incluziunea socială și inovarea socială.
Solicitantul eligibil în cadrul acestui apel de proiecte este Ministerul Culturii.
Bugetul este de 20.003.176 euro.
Dezvoltarea de conținut digital despre patrimoniu pentru valorizarea culturii în scopul dezvoltării sustenabile locale și incluziunii sociale se poate realiza prin activități de tipul:
- inventariere și documentare digitală a patrimoniului;
- digitizare monumente istorice de diferite tipuri;
- reunirea informațiilor disponibile doar pe hârtie și răspândite în diferite instituții și cele rezultate din inventarierea și documentarea digitală a patrimoniului cultural imobil;
- dezvoltarea de noi instrumente inovatoare pentru creșterea vizibilității patrimoniului, și anume o hartă turistică cu monumente, etichete plasate pe monumente cu coduri QR care vor direcționa vizitatorul către platformă
- alte tehnologii sau instrumente media VR pentru noi moduri de a povesti și de a interacționa etc.;
- acțiuni de dezvoltare a capacității comunităților locale de a înțelege patrimoniul ca resursă pentru dezvoltare economică, bunăstare socială și favorabilă incluziunii.
Depunerea proiectelor se va realiza pe platforma MySMIS2021, începând cu data de 30.05.2024, ora 10.00.
Descarcă documentele
Tot ieri, a fost publicat și centralizatorul întrebărilor și răspunsurilor primite în perioada de consultare publică a Ghidului Solicitantului „Dezvoltarea de conținut digital despre patrimoniu pentru valorizarea culturii în scopul dezvoltării sustenabile locale și incluziunii sociale”.
Sursa: MIPE