MDLPA: În 2024, ANCPI a finalizat lucrări de cadastru în 14 comune cu ajutorul fondurilor europene
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a proprietăților în 2.301 unități administrativ-teritoriale (UAT), pe o suprafață de peste 6,2 milioane de hectare. Lucrările, realizate atât la nivelul întregii localități (în 571 de UAT-uri), cât și pe sectoare cadastrale, sunt gratuite pentru cetățeni și se desfășoară în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene nerambursabile, dar și din bugetele primăriilor.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat miercuri, 8 mai 2024, că în anul 2024, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a finalizat cadastrarea integrală a 14 comune.
Astfel, numărul total al UAT-urilor în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a ajuns la 239. De asemenea, ANCPI a înscris în evidențele de cadastru și carte funciară imobilele din 26.210 sectoare cadastrale. Suprafața totală a imobilelor înregistrate, gratuit pentru cetățeni, este de 5.522.384,56 de hectare.
Dintre cele 239 de localități în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților, șase au beneficiat de cofinanțare (din veniturile proprii ale ANCPI și bugetul autorităților locale), iar 116 comune fost cadastrate din fonduri europene prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.
Totodată, din cele 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 7,62 de milioane de hectare (80%).
PNCCF are ca scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul primăriilor.
Sursa: MDLPA