Sesiune de informare pentru al doilea apel de proiecte standard Interreg NEXT România – Ucraina

Secretariatul Comun al Programului Interreg NEXT România-Ucraina, găzduit de Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava, împreună cu Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, organizează luni, 13 mai 2024, o sesiune de informare online, dedicată celui de-al doilea apel de proiecte standard, pentru prioritatea 1 – Focus transfrontalier asupra mediului.

Evenimentul se adresează autorităților locale și regionale, instituțiilor publice și ONG-urilor interesate să acceseze fondurile disponibile în cadrul apelului de proiecte deschis, pentru adaptarea la schimbările climatice și prevenirea riscurilor de dezastre în aria acoperită de program.

Agenda evenimentului este disponibilă aici.

Cei interesați se pot înscrie la sesiune folosind formularul de înregistrare cu cel mult 1 zi înainte de data evenimentului. Participanții înscriși la sesiunea de informare vor primi prin e-mail link-ul de Zoom, pentru accesul la eveniment.

 

Sursa: www.ro-ua.net