PNRR: S-a lansat runda a II-a a apelului privind sprijinirea investiţiilor în construirea de noi capacităţi de producție, asamblare și reciclare a bateriilor!
Ministerul Energiei, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru Componenta 6 - Energie din Planul Național de Redresare și Reziliență al României, a lansat astăzi, 10 mai 2024, runda a II-a a apelului de proiecte pentru sprijinirea investiţiilor în construirea de noi capacităţi de producție, asamblare și reciclare a bateriilor din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.
Obiectivul rundei a II a a apelului de proiecte este punerea în funcţiune a unei capacități de minimum 2 GW/an de producție și/sau asamblare și reciclare a bateriilor, până la 30 iunie 2026, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul PNRR – Componenta C6. Energie, măsura de investiții I.4. Lanț industrial de producție și/sau asamblare și/sau reciclare a bateriilor, a celulelor şi panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare), precum şi noi capacităţi de stocare a energiei electrice.
Solicitanţi eligibili în cadrul apelului sunt:
- Microîntreprinderile
- Întreprinderile mici
- Întreprinderile mijlocii
- Întreprinderile mari
constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau constituite în conformitate cu legislația specifică din statul membru a cărui naționalitate o dețin, care au înscrise în actul constitutiv codurile CAEN aferente producției și reciclării bateriilor.
Bugetul estimat este de 124.490.504 euro.
Acţiunile finanţabile în cadrul acestui apel vizează:
- Construirea de noi capacităţi de producție și/sau asamblare și reciclare a bateriilor, care include orice combinație a activităților de:
- producție de electrozi și/sau componente ale electrozilor și bateriilor, inclusiv reciclare;
- asamblarea electrozilor în baterii și testarea/condiționarea bateriilor, inclusiv reciclare.
Perioada de depunere: 10 mai 2024, ora 09:00 - 14 iunie 2024, ora 17:00.
Tot astăzi, a fost publicat Ordinul nr. 529 din 09.05.2024 pentru modificarea Ghidului Specific - Condiții Specifice de accesare a finanțării din fonduri PNRR - Sprijinirea investițiilor în întregul lanț valoric al bateriilor (producție și/sau asamblare și reciclare) și sub-măsura 4.2 – Sprijinirea investițiilor în întregul lanț valoric al celulelor și panourilor fotovoltaice (producție și/sau asamblare și reciclare).
Sursa: Ministerul Energiei