PNRR: Lista finală a proiectelor admise pentru finanțare în cadrul apelului privind rețelele-pilot de școli verzi

Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a publicat ieri, 20.05.2024, lista finală a proiectelor admise la finanțare (după soluționarea contestațiilor) în cadrul apelului competitiv de proiecte „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”.

Alocarea financiară destinată acestui apel este de 225.000.960 de euro, fără TVA, obiectivul investiției fiind acela de a asigura sustenabilitatea unităților de învățământ preuniversitar prin tranziția la școli verzi.

Prin subcomponenta de reabilitare energetică se urmărește reabilitarea unor unități de învățământ care să intre în rețeaua școlilor verzi, iar prin componenta de construcții noi se urmărește construcția de unități de învățământ care să dobândească statutul de școală verde.

Având în vedere importanța sectorială a acestei investiții, atât prin construcția de unități de învățământ în zonele cu creștere demografică, dar și prin renovarea și modernizarea celor existente, Ministerul Educației va folosi mecanismul supracontractării pentru a finanța cât mai multe proiecte eligibile.

Sursa: Ministerul Educației