3 milioane euro din Fondul pentru securitate internă pentru proiecte de consolidare a prevenirii și combaterii corupției
Comisia Europeană a pus joi, 30 mai 2024, la dispoziție un cuantum de 3 milioane euro din Fondul pentru securitate internă (FSI) pentru proiecte de consolidare a prevenirii și combaterii corupției.
Cererea de propuneri va consolida acțiunile de combatere a corupției și va sprijini activitatea anticorupție a statelor membre, a țărilor candidate și a altor părți interesate. Ea este deschisă instituțiilor publice, organizațiilor cu scop lucrativ și celor fără scop lucrativ, precum și organizațiilor internaționale.
Această inițiativă se bazează pe activitatea desfășurată în cursul mandatului actual al Comisiei pentru a consolida prevenirea și combaterea corupției. În luna mai 2023, Comisia a adoptat un pachet de măsuri anticorupție, printre care o propunere de directivă privind combaterea corupției și o comunicare privind combaterea corupției. Normele propuse impun incriminarea tuturor formelor de corupție, inclusiv darea sau luarea de mită, deturnarea de fonduri, traficul de influență, abuzul de putere, obstrucționarea justiției și îmbogățirea ilicită. Aceasta include obligații atât pentru persoanele fizice, cât și pentru întreprinderi, asigurând răspunderea pentru toți.
Cererea de propuneri este disponibilă aici.
Sursa: Comisia Europeană