Fondul pentru Modernizare: A fost semnat contractul de finanțare pentru alimentarea cu gaz a Centralei Mintia
Sebastian Burduja, ministrul Energiei și Ion Sterian, director general al SNTGN Transgaz SA, au semnat vineri, 31 mai 2024, un contract de finanțare pentru construirea conductei de transport gaze naturale în vederea alimentării Centralei Mintia, din județul Hunedoara. Conducta va alimenta și alți consumatori industriali și, de asemenea, consumatori casnici.
Proiectul are o valoare totală de 300.688.749,27 lei, iar valoarea finanțării din Fondul pentru Modernizare este de 33.970.205,58 lei.
Amplasarea lucrărilor pentru conducta de transport gaze naturale pentru alimentarea Centralei MINTIA este în extravilanul și în intravilanul comunelor Sântămăria Orlea, Bretea Română, Băcia, Cârjiți, Vețel și orașele Călan, Hunedoara, Deva, pe o distanță totală de 56,5 km.
Conform comunicatului oficial, proiectul „Conductă de transport gaze naturale pentru alimentare Centrala Mintia” cu sprijinul Ministerului Energiei a fost declarat, proiect de importanță națională în domeniul gazelor naturale, prin HG nr. 129/2023. SNTGN Transgaz SA a depus, prin Ministerul Energiei, un număr de 12 proiecte pentru extinderea și modernizarea infrastructurii de transport gaze naturale fiind aprobate, până în prezent, patru proiecte pentru a fi finanțate din Fondul pentru modernizare.
Sursa: Ministerul Energiei