57 de proiecte finanțate în cadrul Programului Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020
Autoritatea de Management, împreună cu Secretariatul Tehnic Comun, a organizat în perioada 4-5 iunie 2024, la Constanța, ultima reuniune a Comitetului Comun de Monitorizare și conferința de închidere a Programului Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020.
Evenimentele au reunit structurile de management și control ale Programului, din toate cele 8 state participante, reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Autorității de Audit, ai proiectului TESIM și ai beneficiarilor, scopul principal fiind acela de a discuta, într-un format extins, realizările și provocările Programului. Autoritățile responsabile de gestionarea Programului au evidențiat rezultatele semnificative ale acestuia și au vorbit despre provocările întâmpinate, principalele fiind pandemia COVID-19 și agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum și despre măsurile adoptate pentru finalizarea implementării proiectelor.
Conform comunicatului oficial, cei 8 ani de implementare a Programului au însumat 548 de cereri depuse, 2.339 de solicitanți, 57 de proiecte finanțate, cu o valoare totală de 48,8 milioane de euro, 281 de beneficiari și 34 de investiții de mică anvergură în infrastructura culturală și creativă, în infrastructura legată de sectorul turistic și porturi sau în infrastructura dedicată protecției și monitorizării mediului.
Sursa: blacksea-cbc.net