Fonduri europene pentru restaurarea Castelului Karolyi din Carei
Seria restaurărilor de succes din cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013 care au transformat Castelul Karolyi din Carei într-o populară destinație turistică continuă în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027 prin intermediul unei finanțări în valoare de peste 8 milioane de euro.
Conform comunicatului oficial, în cadrul acestei etape vor fi restaurate dependințele servitorilor, turnul de apă și parcul dendrologic care împrejmuiește castelul. Vor fi amenajate noi spații expoziționale, saloane literar-artistice și cafenele culturale. Turiștii se vor putea bucura de proiecții astronomice, expoziții de realitate virtuală și realitate augmentată. De asemenea, vizitatorii castelului vor putea participa la ateliere în aer liber, activități de cunoaștere ale florei și faunei, cât și la degustări gastronomice cu specific local.
Contractul pentru finanțarea proiectului „Dezvoltarea integrată și durabilă a patrimoniului și turismului cultural din Municipiul Carei – complex Castel Karolyi și Parc Dendrologic – Etapa a II-a” a fost încheiat între ADR Nord-Vest și Primăria Carei. Proiectul a fost demarat în aprilie 2021 și se preconizează că lucrările de renovare vor fi finalizate în martie 2028.
Sursa: ADR Nord-Vest