Depozit de deșeuri din Suceava, transformat într-o zonă verde, cu finanțare nerambursabilă prin Granturile SEE

Suceava este unul din cele trei orașe românești selectate în cadrul Misiunii UE „100 orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”.

Orașul bucovinean, cu o populație de 85.000 de locuitori, și-a asumat misiunea de a acționa ca un centru de experimentare și inovare, deschizând drumul pentru celelalte orașe ale României să devină neutre din punct de vedere climatic.

O etapă importantă în îndeplinirea acestui obiectiv o reprezintă închiderea depozitului temporar de deșeuri municipal Ipotești, inițiativă finalizată cu succes, cu ajutorul Granturilor Spațiului Economic European (SEE).

Suceava s-a confruntat cu o provocare majoră de mediu, la finalul anului 2019, când înregistra peste 420.000 de mc de deșeuri colectate, care nu puteau fi depozitate în mod ecologic și conform cu legislația națională și europeană.

Principalele etape de neutralizare a depozitului Ipotești au presupus: organizarea șantierului și mobilizarea resurselor necesare, pregătirea zonei prin îndepărtarea vegetației și profilarea terenului, îndepărtarea deşeurilor din zonele de margine ale depozitului, recondiţionarea terenului de construcţie, crearea unui sol stabil, executarea drumului de acces pentru realizarea etanşării finale și a lucrărilor de întreţinere în jurul depozitului. S-au creat sisteme temporare de colectare şi evacuare a apei de suprafaţă, s-au montat instalaţii pentru sistemul de monitorizare a apei freatice și s-a efectuat amenajarea peisagistică cu plantarea de iarbă.

Astfel, prin intermediul fondurilor nerambursabile a fost integrat un sistem SCADA (sistem de monitorizare, control și achiziții de date). Sistemul digital este unul inovativ, fiind utilizat în monitorizarea depozitului pe o perioada de 30 de ani, pentru a măsura noxele emise de deșeurile acoperite.

Cu această componentă tehnică, se va asigura conformitatea inițiativei de la Ipotești cu directivele europene și legislația națională de monitorizare a depozitelor temporare de deșeuri, iar valoarea totală a investiției este de aproximativ 2,5 milioane euro.

Sursa: www.eeagrants.ro