Apeluri lansate privind contractarea proiectelor etapizate din POR 2014-2020 în cadrul PR Sud-Est 2021-2027
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Est (PR SE) 2021-2027, a lansat vineri, 14.06.2024, Ghidul Solicitantului privind contractarea etapei a II-a, a proiectelor etapizate din Programul Operational Regional (POR) 2014-2020 în cadrul Programului Regional Sud-Est (PR SE) 2021-2027.
Prevederile din ghidul lansat abordează exclusiv depunerea cererilor de finanțare pentru proiecte/operațiuni etapizate, pentru care au fost încheiate contracte de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 și se află în Lista proiectelor etapizate din POR 2014-2020 în PR Sud Est 2021-2027, Anexa 1 la ghid.
Arealul vizat este Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, inclusiv arealul ITI Delta Dunării.
PR SE 2021-2027 va finanța etapa II a operațiunilor selectate care vor fi finanțate în conformitate cu condițiile de sprijin stabilite în perioada 2014-2020. Acțiunile proiectelor etapizate vor fi eligibile pe obiectivele specifice ale PR SE și vizează: eficiență energetică clădiri rezidențiale și clădiri publice, mobilitatea urbană, modernizarea de drumuri județene, infrastructura de educație, regenerarea urbană și dezvoltarea turismului urban si non-urban.
Cererile de finanțare vor putea fi depuse prin sistemul informatic MySMIS 2021/2021+ în perioada: 18 iunie 2024, ora 12:00 – 28 iunie 2024, ora 12:00.
Descarcă documentele
Sursa: ADR Sud-Est