PR Centru: Finanțare nerambursabilă pentru soluții IT performante în administrația publică locală

Programul „Regiunea Centru” 2021-2027 alocă 20 milioane euro pentru realizarea de software pentru administrația publică locală. În cadrul Priorității 2 – O regiune digitală a Programului, care răspunde cerințelor  Obiectivului specific 1.2 al politicilor de dezvoltare europene privind „Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice”, Intervenția 2.1.1 „Comunități digitale pentru o regiune inteligentă” își propune dezvoltarea, testarea, pilotarea și punerea în funcțiune de aplicații de e-guvernare sau a serviciilor digitale pentru administrație, precum și dezvoltarea conceptului de Smart City.

În cadrul acestui apel pot solicita finanțare unitățile administrativ-teritoriale (orașe/ municipii/ comune) aflate pe teritoriul Regiunii Centru (județele: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu), atât din mediul urban, cât și din mediul rural, unitățile administrativ-teritoriale – JUDEȚ din Regiunea Centru și parteneriatele între oricare din categoriile enumerate.

Cererile de finanțare depuse trebuie să aibă o valoare minimă a fondurilor nerambursabile solicitate de 15.000 euro și valoarea lor maximă neputând depăși 500.000 euro. Cofinanțarea beneficiarului aplicabilă cheltuielilor eligibile este de minim 2%.

Perioada de depunere a cererilor de finanțare este 20.08.2024, ora 12:00 – 20.11.2024, ora 12:00.

Descarcă documentele

Sursa: ADR Centru