PEO: Ghidul privind crearea unui Serviciu Public de Ocupare modern, în consultare

Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare 2021-2027 a lansat ieri, 26 iunie 2024, în consultare publică, Ghidul Solicitantului Condiții Specifice Crearea unui Serviciul Public de Ocupare (SPO) modern, flexibil, adaptat contextului socio-economic, accesibil și vizibil pentru viitor.

În cadrul prezentului apel de proiecte, solicitantul eligibil este Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, iar partenerii pot fi:

  • Centrul Național de Formare Profesională a Personalului Propriu Râșnov;
  • Organizații sindicale;
  • Organizații patronale.

Bugetul alocat apelului de proiecte este de 258.761.092 euro.

În cadrul apelului de proiecte se finanțează activități precum:

  • Dezvoltarea resurselor umane de la nivelul SPO,
  • Dezvoltarea de noi mecanisme de creștere a relevanței și calității serviciilor oferite clienților SPO,
  • Adaptarea și îmbunătățirea serviciilor oferite clienților,
  • Creșterea vizibilității SPO.

Propunerile și observațiile pot fi transmise pe adresa de e-mail consultare.peo@mfe.gov.ro până la data de 17.07.2024.

Descarcă documentele

Sursa: MIPE