CE: România nu îndeplinește toate criteriile pentru a adera la zona euro

Comisia Europeană a publicat miercuri, 26 iunie, raportul său de convergență, în care evaluează progresele realizate de România, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și de Suedia în direcția aderării la zona euro. 

Conform comunicatului oficial, niciunul dintre aceste state membre nu îndeplinește în prezent toate criteriile pentru a adera la zona euro.

Raportul de convergență este utilizat de Comisie pentru a formula o recomandare adresată Consiliului UE cu privire la adoptarea monedei euro de către un stat membru. Acest raport este separat de raportul de convergență al Băncii Centrale Europene, dar este publicat împreună cu acesta.

Potrivit unui sondaj Eurobarometru privind percepția monedei euro, publicat tot miercuri, majoritatea cetățenilor (59 %) din statele membre din afara zonei euro consideră că moneda comună a avut un impact pozitiv asupra statelor membre care au adoptat-o. Majoritatea (53 %) consideră, de asemenea, că introducerea monedei euro ar avea consecințe pozitive pentru țara lor și pentru ei înșiși (56 %). 57 % dintre respondenți sprijină introducerea monedei euro în țara lor.

Pentru mai multe detalii click aici.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România