Fondurile Regio sprijină amenajarea Centrului Multicultural din Bolintin Vale

Vineri, 28 iunie 2024, a avut loc evenimentul de inaugurarea al proiectului „Restaurare-consolidare și valorificare Şcoala Veche în vederea amenajării Centrului Multicultural Bolintin Vale, județul Giurgiu”, finanţat prin Regio.

Primăria oraşului Bolintin Vale, din judeţul Giurgiu, în calitate de beneficiar al proiectului, a primit finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 5 - „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”.

Investiția a presupus: restaurarea, consolidarea, dotarea cu mobilier și echipamente a monumentului istoric „Școala Veche”; amenajarea spațiilor expoziționale și dotarea Centrului multicultural Bolintin Vale în vederea redării accesului publicului larg la surse de informare privind istoria orașului, la tradiții și cultură; asigurarea mijloacelor corespunzătoare pentru informarea și promovarea obiectivului restaurat „Școala Veche”, în scopul introducerii acestuia în circuitul public; digitizarea monumentului istoric restaurat „Școala Veche”. Astfel, s-a obţinut creșterea cu 150 vizite/an a numărului preconizat de vizite la siturile din patrimoniu care beneficiază de sprijin.

Durata de implementare a proiectului s-a încheiat anul acesta, iar bugetul investiției are o valoare totală de peste 9.9 milioane de lei, din care peste 6,7 milioane de lei a reprezentat valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR. 

Sursa: ADR Sud-Muntenia