Investiție de aproape 50 de milioane euro într-unul dintre cele mai importante drumuri turistice din Caraș-Severin

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de management pentru Programul Regional Vest, a semnat marți, 9 iulie 2024, contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare DJ 571 – Intersecție DN57 – Moldova Nouă – Cărbunari – Sasca Montană – Ciuchici (Intersecție DN 57)”, din județul Caraș Severin.

Proiectul prevede modernizarea a 46 kilometri de drum județean, inclusiv reabilitarea a nouă poduri și a peste 200 de podețe. În plus, se va interveni asupra a 52 de stații de transport public și vor fi amenajate noi locuri de parcare.

Conform comunicatului oficial, proiectul mai include lucrări de apărare şi consolidare a structurii drumului, de reparaţie la canalele de colectare şi descărcare a apelor pluviale, precum și măsuri de siguranță rutieră.

Aproape 50 de milioane de euro este valoarea totală a investiției de care va beneficia parteneriatul format din Consiliul Județean Caraș Severin și primăriile din Moldova Nouă, Cărbunari, Ciuchici și Sasca Montană. Din această sumă, peste 48 de milioane de euro sunt bani nerambursabili.  Investiția este la faza de proiect tehnic, iar în perioada imediat următoare se va demara procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor.

Proiectul are o durată de realizare de 3 ani și este finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027, Intervenția regională 5.1.A Drumuri județene.

Sursa: ADR Vest