Recomandările EAIC privind viitorul Program-Cadru al UE pentru Cercetare și Inovare

Asociația Europeană a Consultanților în Inovare (EAIC) a publicat ieri, 10 iulie 2024,  documentul privind viitorul Program-Cadru al UE pentru Cercetare și Inovare care acoperă perioada 2028-2034. Documentul oferă recomandări menite să îmbunătățească eficacitatea, transparența și impactul programului, stimulând astfel inovația în întreaga Uniune Europeană.

Recomandări Cheie

  1. Creșterea bugetului general al Programului Cadru: Dublarea bugetului la 200 miliarde de euro pentru a sprijini un număr mai mare de propuneri de înaltă calitate și a aborda provocările societale critice.
  2. Clarificarea regulilor de participare: Îmbunătățirea Acordului de Grant cu mai multe exemple specifice fiecărei țări pentru a simplifica implementarea proiectelor.
  3. Îmbunătățirea procesului de evaluare: Implementarea unor verificări sistematice ale profilurilor experților pentru a identifica conflictele de interese, redefinirea criteriilor de evaluare și organizarea de întâlniri de consens pentru toate apelurile pentru a asigura un proces de evaluare corect și transparent.
  4. Recunoașterea managementului de proiect profesionist: Permiterea delegării serviciilor de management al proiectelor către organizații profesioniste..
  5. Sprijinirea start-up-urilor aflate la început de drum: Creșterea finanțării pentru start-up-urile deep tech aflate la început de drum și îmbunătățirea transparenței în procesul de selecție al EIC Accelerator.
  6. Ghidarea utilizării Inteligenței Artificiale: Asigurarea utilizării responsabile și transparente a IA, respectând reglementările și protejând informațiile proprietare.
  7. Consolidarea parteneriatelor UE: Implementarea unor criterii de selecție transparente și definirea unor Indicatori Cheie de Performanță (KPI) comuni pentru a stimula participarea largă, asigurând astfel că Europa rămâne în fruntea dezvoltărilor tehnologice.
  8. Maximizarea impactului proiectelor: Introducerea unor noi instrumente de finanțare pentru a sprijini transferul de cunoștințe și exploatarea rezultatelor post-proiect, asigurând un impact și beneficii susținute din proiectele finanțate de R&I.

Descarcă documentul

Despre EAIC

Asociația Europeană a Consultanților în Inovare (EAIC) reunește consultanți activi în domeniul inovației în domeniul proiectelor europene de cercetare și inovare. Grupul își propune să faciliteze schimbul și promovarea celor mai bune practici și povești de succes, precum și să susțină abilitățile profesionale și expertiza în proiectele europene de CDI. 

fonduri-structurale.ro este membru EAIC încă din 2020 și a contribuit la realizarea acestui document.

Sursa: EAIC