Eveniment dedicat start-up-urilor Deep Tech & Defence în cadrul European Angel Investment Summit

Start-up-urile active în sectoarele Deep Tech și al tehnologiilor de apărare vor avea posibilitatea de a participa la sesiuni de tip ”pitch” și întâlniri de afaceri în cadrul evenimentului de afaceri ”European Angel Investment Summit”, care va avea loc pe 15 - 16 octombrie la Bruxelles.

Cine poate aplica?

  • companii/startup-uri în stadii incipiente;
  • companii cu runde active de finanțare;
  • companii cu sediul sau care operează în UE;
  • startup-uri din următoarele industrii și stadii:
    • deeptech sau defencetech;
    • stadiu pre-seed; seed și series A (startup-urile deja susținute de investitori sunt preferate).

Startup-urile selectate vor primi:

  • 2 bilete EAIS gratuite;
  • Sesiune de tip ”pitch” pentru a vă prezenta ideea/start-up-ul în fața a sute de investitori;
  • Vizibilitate și expunere crescută prin publicarea profilului companiei pe website-ul EAIS și campanii promoționale,
  • Acces la zona de networking și posibilitatea de participare la întâlniri de matchmaking 1-1, facilitate de Portalul InvestEU;
  • Oportunități de networking facilitate de aplicația Brella;
  • Bilete suplimentare și reduceri pentru echipa lor;
  • Posibilitatea de a avea un stand de expozițional.

Înscrierile se realizează aici până cel târziu pe 15 septembrie 2024.

Sursa: europeanangelsummit.com