Adrian Câciu: Mai mult de jumătate din reforme cuprinse în PNRR sunt îndeplinite!

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat miercuri, 24 iulie 2024, faptul că 38 de reforme (57,6% din total), adică mai mult de jumătate din cele 66 de reforme cuprinse în Planul de Redresare și Reziliență al României sunt îndeplinite.

Conform declarațiilor ministrului, alte 23 de reforme sunt în curs de îndeplinire, iar restul de 5 reforme sunt programate pentru a fi îndeplinite în a doua jumătate a anului 2025 și prima jumătate a anului 2026.

„Din cele 38 de reforme la care fac referire, 21 de reforme sunt închise definitiv, iar 17 din ele, având aprobate elementele cheie de legiferare și implementare, au asociate ținte de rezultat, efect și impact care se măsoară în anii 2025-2026.” a menționat acesta. 

Cele mai relevante reforme realizate, potrivit declarațiilor ministrului, sunt următoarele: 

  • Legile justiției (legi privind statutul magistraților, organizarea judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii) și modificările aduse codului penal și Codului de procedură penală;
  • Lupta împotriva corupției (legea privind protecția avertizorilor și Strategia națională anticorupție);
  • Legea pensiilor (noii legi privind sistemul de pensii, reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale)
  • Reforma ANAF prin digitalizare (SPV, criterii de risc, structuri de control fiscal;
  • Îmbunătățirea mecanismului de programare bugetară (planificare bugetară multianuală, analiza cheltuielilor din sănătate și educație, consiliul fiscal);
  • Securitatea cibernetică (lege, strategie, ocupații noi digitale în codul COR);
  • Cloud-ul guvernamental;
  • Transport sustenabil (decarbonizarea rutieră în conformitate cu principiul „poluatorul plătește”);
  • Mobilitatea urbană durabilă (lege și plan de mobilitate urbană durabilă (PMUD);
  • Legile educației (preuniversitar, universitar);
  • Înființarea ghișeelor unice pentru furnizarea de servicii de consiliere în domeniul energiei.

Sursa: Facebook Adrian Câciu