UMP Cultura: Toate dosarele care au obținut minimum 25 de puncte pe apelul privind digitalizarea producției și distribuției de filme vor intra în etapa de contractare!
Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, în calitate de coordonator de reforme și investiții (CRI), a anunțat ieri, 8 august 2024, faptul că în cadrul apelului de proiecte „Sprijinirea inițiativelor culturale de accelerare a digitalizării producției și distribuției de filme, inclusiv de filme cinematografice” toate dosarele de finanțare depuse au fost verificate din perspectiva conformității administrative și a eligibilității. Conform comunicatului oficial, solicitanții ale căror dosare nu au îndeplinit condițiile din grila de verificare au fost înștiințați prin intermediul unei Notificări privind neconformitatea administrativă și/sau neeligibilitatea, transmise prin platforma proiecte.pnrr.gov.ro.
Potrivit comunicatului, dosarele care au îndeplinit criteriile de conformitate administrativă și eligibilitate au fost verificate în etapa de evaluare tehnică-acordare a punctajului și selecție. Solicitanții au fost notificați cu privire la punctajul acordat în această etapă prin intermediul unei Notificări privind punctajul obținut în urma etapei de evaluare și selecție, transmise prin platforma dedicată. Având în vedere bugetul alocat apelului de proiecte, toate dosarele care au obținut minimum 25 de puncte vor intra în etapa de contractare.
Clasamentul provizoriu, rezultat în urma etapei de evaluare tehnică – acordare a punctajului și selecție, va fi publicat pe pagina dedicată Investiției 7 după soluționarea eventualelor contestații, conform prevederilor din Ghidul solicitantului.
Ulterior, solicitanții care îndeplinesc criteriile de verificare din etapa de contractare vor fi informați, printr-o notificare, în vederea semnării contractului de finanțare.
Sursa: www.umpcultura.ro