Acces facilitat la finanțări pentru agricultori

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-IFN a anunțat joi, 22 august 2024, semnarea unor convenții de garantare tripartite cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și bănci comerciale românești, menite să sprijine beneficiari ai APIA prin facilitarea accesului la finanțări destinate acoperirii necesarului de lichidități. 

Conform comunicatului oficial, prin aceste convenții, se garantează creditele pentru capital de lucru necesar desfășurării activităților curente, acordate de instituțiile de credit partenere. 

Lista băncilor finanțatoare care participă la acest program include:

  • CEC Bank;
  • BCR;
  • OTP Bank;
  • UniCredit;
  • Exim Banca Românească.

În cadrul acestui parteneriat, beneficiarii APIA vor putea apela la garanțiile FNGCIMM pentru a obține finanțări de până la 90% din valoarea adeverinței eliberate de APIA. Garanțiile oferite de FNGCIMM pot acoperi până la 80% din valoarea finanțării, acestea fiind acordate la solicitarea finanțatorului, în baza convențiilor semnate între cele două instituții.

Accesul la aceste garanții este deschis beneficiarilor sprijinului cuplat pentru venit în sectorul zootehnic, campania 2024, care îndeplinesc următoarele condiții:

  • Sunt IMM-uri definite conform legii și se încadrează în criteriile de eligibilitate ale finanțatorului;
  • Dețin adeverințele emise de APIA;
  • Nu se află în dificultate financiară;
  • Nu beneficiază de garanții de la alte fonduri de garantare.

Pentru garanția acordată, se percepe un singur comision de garantare, calculat pe baza ratingului atribuit de instituția finanțatoare.

Sursa: FNGCIMM