PR Vest: Ghid de finanțare pentru tabere școlare, lansat în consultare

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027,a lansat vineri, 30.08.2024, în consultare publică Ghidul solicitantului de finanțare pentru apelul de proiecte aferent Intervenției Regionale 6.2.A Tabere Școlare în cadrul PR Vest.

Solicitanții eligibili în cadrul acestui apel de proiecte sunt Unitățile Administrativ Teritoriale Județ din cadrul Regiunii Vest, inclusiv parteneriatele între UAT județ (în calitate de lider) și UAT municipiu/oraș/comună din Regiunea Vest (în calitate de membri).

Alocarea financiară este în valoare totală de 12 milioane de euro, iar  valoarea eligibilă a proiectului este cuprinsă între minim 500.000 euro și maxim 3.000.000 euro.

 Acțiunile sprijinite în cadrul apelului de proiecte se referă la:

1.Investiții privind infrastructura și dotarea centrelor de agrement - taberelor școlare pentru copii și tineri:

  • reabilitarea/modernizarea/extinderea/reamenajarea spațiilor de cazare, inclusiv a utilităților generale aferente, precum și dotarea acestora cu echipamente specifice (mobilier, dotări, echipamente, etc.);
  • reabilitarea/modernizarea/extinderea spațiilor de pregătire/servire a mesei, inclusiv a utilităților generale aferente, precum și dotarea acestora cu echipamente specifice;
  • măsuri de accesibilitate destinate tuturor utilizatorilor, inclusiv persoanelor cu nevoi speciale și cu mobilitate redusă, pentru nevăzători sau hipoacuzici;
  • construirea/reabilitarea/modernizarea/extinderea spațiilor interioare și exterioare vizând activitățile educaționale și recreative (săli de conferințe, terenuri de sport etc), precum și dotarea acestora cu echipamente specifice;

2.Alte tipuri de activități, cum ar fi: activități de promovare turistică, activități aferente serviciilor de proiectare și asistență tehnică, elaborarea Strategiei de marketing a centrului de agrement etc.

Descarcă documentele

Propunerile și observațiile se transmit la adresa de e-mail: consultare@adrvest.ro, până pe 23.09.2024, ora 12:00. 

Sursa: ADR Vest