MDLPA: Peste 715,5 milioane de lei, pentru noi proiecte finanțate prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunțat miercuri, 4 septembrie 2024, faptul că ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat 68 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de 715.541.102,97 de lei.
„Proiectele se alătură celorlalte 3.806, în valoare de peste 45,6 miliarde de lei, pentru care au fost semnate contractele de finanțare și care facilitează accesul locuitorilor la servicii de utilitate publică de calitate, la infrastructură rutieră mai sigură și la dotări tehnico-edilitare performante”, a precizat ministrul.
Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează atât modernizarea drumurilor de interes local, cât și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a sistemelor inteligente de distribuție a gazelor naturale.
Descarcă lista
Sursa: MDLPA