26 de contracte semnate pentru instalarea panourilor fotovoltaice la nivelul primăriilor prin Fondul pentru Modernizare
Ministerul Energiei a semnat luni, 30 septembrie 2024, încă 26 de contracte pentru instalarea panourilor fotovoltaice la nivelul primăriilor în cadrul apelului din Fondul pentru Modernizare, Programul cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei.
Conform comunicatului, proiectele semnate vizează sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru comunitățile locale, beneficiarii fiind instituții publice. Valoarea totală a proiectelor finanțate este de 70.211.804,67 lei (14.111.790,95 euro), iar capacitatea totală instalată este de 10,31 MW.
Lista beneficiarilor contractelor semnate este disponibilă aici.
Tot prin acest program, vineri, în data de 27.09.2024, a fost semnat contractul de finanțare pentru sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum cu Municipiul Iași, județul Iași. Valoarea totală a proiectului a fost de 49,7 milioane de lei și o putere instalată totală de 9,0 MW.
Sursa: Ministerul Energiei