PEO: Ghidul privind consolidarea dialogului social la nivel național și sectorial, lansat în consultare

Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare 2021-2027 din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat joi, 10 octombrie 2024, în consultare publică,  Ghidul Solicitantului Condiții Specifice  Dialog Social transparent, deschis și participativ,  apel de proiecte non-competitiv finanțat Prioritatea P01 „Modernizarea instituțiilor pieței muncii“.

Solicitantul eligibil este Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Parteneri eligibili sunt:

  • Senatul României;
  • Camera Deputaților;
  • Confederațiile sindicale și patronale.

Bugetul total este de 8.020.833,00 euro.

Prezentul apel vizează consolidarea dialogului social la nivel național și sectorial prin realizarea unei baze de date naționale și a unor rapoarte naționale/sectoriale, în vederea analizării situației și a calității dialogului social în România, analiză bazată pe metodologii participative agreate la nivelul partenerilor sociali.

Propunerile și observațiile pot fi transmise pe adresa de e-mail consultare.peo@mfe.gov.ro până la data de 30.10.2024.

Descarcă documentele

Sursa: MIPE