PIDS: Consultare publică pe apelul privind dezvoltarea de servicii de îngrijire și suport de calitate pentru persoanele cu dizabilități și îngrijitorii acestora, în centre respiro

Autoritatea de Management pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat astăzi, 21 octombrie 2024, în consultare publică, Ghidul solicitantului condiții specifice „Dezvoltarea de servicii de îngrijire și suport de calitate pentru persoanele cu dizabilități și îngrijitorii acestora, în centre respiro”.

Apelul de proiecte se adresează furnizorilor de servicii sociale acreditați în condițiile legii, publici și privați.

Partenerii eligibili sunt reprezentați de:

  • Autorități publice locale inclusiv Direcțiile de Asistență Socială cu personalitate juridică de la nivel local și Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de la nivel de județ/sector al Municipiului București;
  • Subdiviziuni administrativ-teritoriale ale Municipiului București;
  • Furnizori de servicii sociale acreditați în condițiile legii, publici și privați.

Bugetul total alocat pentru prezentul apel este de 76.100.065 euro.

Activitățile eligibile sunt:

  1. Componenta de dezvoltare a infrastructurii sociale destinate centrelor respiro cu finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională
    • Construirea/modernizarea/reabilitarea centrelor respiro pentru asigurarea infrastructurii necesare dezvoltării/înființării de servicii specializate pentru persoane cu dizabilități.
  2. Componenta de implementare a serviciilor specializate în centrele respiro cu finanțare din Fondul Social European Plus
    • Furnizarea de servicii sociale destinate persoanelor cu dizabilități în centre respiro;
    • Furnizarea de măsuri de sprijin destinate persoanelor cu dizabilități altele decât cele ce beneficiază de servicii sociale în centrele respiro.

Propunerile și observațiile pot fi transmise pe adresa de e-mail consultare.poids@mfe.gov.ro până la data de 11.11.2024.

Descarcă documentele

Sursa: MIPE