Prima sesiune de lucru pentru beneficiarii proiectelor contractate în cadrul Programului Tranziție Justă în Regiunea Centru
ADR Centru a organizat vineri, 18 octombrie 2024, o sesiune tehnică de informare privind implementarea proiectelor finanțate prin Programul Tranziție Justă – apelul „Investiții pentru dezvoltarea IMM-urilor care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”.
Conform comunicatului oficial, sesiunea a abordat aspecte tehnice legate de monitorizarea proiectelor, verificarea cheltuielilor, achizițiilor și prevenirea conflictelor de interese, oferind exemple practice. De asemenea, s-au discutat regulile de comunicare și vizibilitate pentru proiectele cofinanțate de Uniunea Europeană.
În cadrul sesiunii, directorul general al ADR Centru, Simion Crețu, a subliniat importanța acestui program, menționând că, până la 15 octombrie 2024, au fost semnate 9 contracte de finanțare în județul Mureș, în valoare totală de 18,62 milioane euro, cu fonduri nerambursabile solicitate de peste 9,84 milioane euro.
Descarcă documentele prezentate în cadrul sesiunii de informare
Sursa: ADR Centru