48 de turbării au fost restaurate cu ajutorul fondurilor norvegiene

Punctul Național de Contact pentru Granturile SEE și Norvegiene a anunțat marți, 22 octombrie 2024, că Programul RO Mediu – Mediu, adaptare la schimbările climatice și ecosisteme, cu un buget de aproape 19 milioane de euro (85% Granturi SEE și 15% cofinanțare națională), a înregistrat rezultate semnificative în îmbunătățirea stării mediului înconjurător și reducerea efectelor poluării.

Printre realizările programului se numără restaurarea a 48 de turbării cu o suprafață totală de 11,27 km², elaborarea a trei documentații pentru noi situri Natura 2000 și introducerea a 29 de specii în colecția de semințe, alături de 13 specii în colecțiile in vitro ca rezultat al activităților de conservare.

De asemenea, 328.529 de locuitori beneficiază de închiderea depozitelor de deșeuri temporare municipale din Deva, Fălticeni, Gura Humorului, Suceava și Botoșani. În plus, 14 localități, printre care Alba Iulia, Miercurea Ciuc, Sibiu și Pitești, au adoptat planuri de atenuare și adaptare la schimbările climatice.

Sursa: Facebook Granturi SEE & Norvegiene