Sprijin pentru implementarea de soluții de cercetare de importanță strategică în domeniul medical: genomică; boli netransmisibile; vaccinuri, seruri și alte medicamente biologice
Apelul de proiecte se adresează cercetării și inovării în domeniul medical, inclusiv genomica, bolilor netransmisibile și vaccinurilor. Se finanțează proiecte cu impact strategic, iar finanțarea poate acoperi până la 100% din costurile eligibile. Durata maximă a proiectului este de 60 de luni.
Beneficiari eligibili
În cadrul acestui apel, beneficiarii eligibili sunt:
- organizații publice de cercetare (care se încadrează în sistemul naţional de cercetare-dezvoltare, conform art. 7 din O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, cu modificările și completările ulterioare) cu responsabilități/ competențe în domeniile vizate de operațiunile strategice predefinite, precum:
- Institute/centre de cercetare-dezvoltare.
- Instituții de învățământ superior de stat acreditate sau structuri de cercetare-dezvoltare ale instituțiilor de învățământ superior de stat, fără personalitate juridică, constituite conform Cartei universitare.
- Spitale clinice publice cu activitate de cercetare în statut.
- Întreprinderi mici (inclusiv microîntreprinderi) și mijlocii.
Aria de implementare a proiectului
Prezentul apel este un apel de proiecte cu acoperire națională.
Creează un cont pentru a vizualiza detaliile acestei oportunități de finanțare
Fii în pas cu ultimele știri despre programele de finanțare și oportunitățile de a finanța ideile tale.