Cursuri de dezvoltare profesionala si personala gratuite, dedicate cadrelor didactice implicate in programele de master in psihologie!



Cadrele didactice si membrii comisiilor de calitate de la nivelul Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei din cadrul Universitatii din Bucuresti,
implicati in dezvoltarea de programe de master in psihologie, sunt invitati sa se inscrie la cursurile de formare profesionala si dezvoltare personala, organizate in perioada octombrie-noiembrie 2012 in cadrul proiectului „Definirea calificarii de psiholog si a descriptorilor sectoriali de invatare, in vederea adaptarii programelor de master in psihologie la nevoile pietei muncii din Romania”, derulat de Universitatea din Bucuresti, in calitate de beneficiar.

Sub motto-ul „Viitorii psihologi, mai aproape de piata muncii”, proiectul finantat prin POSDRU, Axa 1.2. „Calitate in invatamantul superior” isi propune sa imbunatateasca compatibilitatea dintre programele de master in psihologie si asteptarile angajatorilor din mediu public si privat, pentru o mai buna insertie pe piata muncii a tinerilor profesionisti formati in acest domeniu.

Pentru a-si atinge obiectivul, proiectul vizeaza, printre altele, evaluarea si imbunatatirea curriculei pentru programele de master deja existente si crearea de programe de master noi, cu caracter interdisciplinar, care sa consolideze pe termen lung relatia dintre mediul academic, piata muncii si studenti/masteranzi. In acest proces, activitatea cadrelor didactice si a membrilor comisiilor de calitate este hotaratoare, astfel incat proiectul propune si activitati de formare profesionala a acestor doua categorii de „actori”.

Asadar, in perioada octombrie-noiembrie 2012, vor fi organizate urmatoarele cursuri gratuite, cu durata de 10 ore fiecare:
  • Competente cheie:
    • Constructie curriculara blended-learning,
    • Managementul conflictelor,
    • Comunicare,
    • Vorbire in public.
  • Competente transversale: Egalitate de sanse si Dezvoltare durabila.
  • Competente TIC.

Se pot inscrie la cursuri:
  • Cadrele didactice,
  • Membrii comisiilor de calitate,
implicati in dezvoltarea programelor de master in psihologie de la nivelul Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei (Universitatea din Bucuresti).

Regulamentul de selectie a participantilor la cursuri poate fi consultat pe site-ul proiectului www.calificari-psiholog.ro

Persoana de contact pentru inscrieri si informatii suplimentare:
Lect. Univ. Dr. Violeta ROTARESCU, Manager de proiect
Telefon: 0733.110.856
E-mail: rotarescu.violeta@gmail.com
Web: www.calificari-psiholog.ro

Despre proiect
Proiectul „Definirea calificarii de psiholog si a descriptorilor sectoriali de invatare, in vederea adaptarii programelor de master in psihologie la nevoile pietei muncii din Romania” (POSDRU/86/1.2./S/58717) este cofinantat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013 si este implementat in perioada decembrie 2010 – noiembrie 2013 de Universitatea din Bucuresti, in calitate de beneficiar, si Universitatea „Babes-Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iasi, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea de Vest din Timisoara, Maascricht School of Management Romania, Eurocenter Management Network, Grupul de Consultanta pentru Dezvoltare DCG (Structural Consulting™ Group – www.fonduri-structurale.ro) si Asociatia pentru Studii Calitative si Interculturale in Psihologie Sibiu, in calitate de parteneri.