Programul Sănătate: Ghidul dedicat investițiilor în Institutul Clinic Fundeni, lansat în consultare publică
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, a lansat luni, 18 septembrie 2023, în consultare publică Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte: „Investiții în infrastructuri spitalicești publice noi cu impact teritorial major – Institutul Clinic Fundeni” din cadrul Priorității 7: Măsuri care susțin domeniile oncologie și transplant, FEDR, Obiectiv de politică 4, Obiectiv Specific RSO4.5.
Apelul este dedicat exclusiv Institutului Clinic Fundeni – unitate sanitară publică cu impact teritorial major care derulează intervenții multidisciplinare și care este acreditată pentru mai multe activități în domeniul transplantului (transplant multi-organ, transplant organ/ organe și transplant medular).
Obiectivul apelului vizează investiții în infrastructuri spitalicești publice noi cu impact teritorial major – unitate sanitară publică care realizează intervenții multidisciplinare și care este acreditată pentru mai multe activități în domeniul transplantului – transplant multi organ, transplant organ/ organe, transplant medular, inclusiv terapii celulare (ex. construcție/ dotare, inclusiv laboratoare). Această investiție va contribui la reducerea inegalităților în ceea ce privește starea de sănătate a populației, prin diagnosticarea precoce și tratarea cu succes a unor afecțiuni grave, ducând la scăderea ponderii persoanelor cu nevoi medicale neacoperite.
Tipurile de activități eligibile care vor fi finanțate în contextul apelului de proiecte sunt cele care vizează investiții de tip construcție nouă și dotare cu echipamente medicale (inclusiv digitalizare) pentru Institutul Clinic Fundeni.
Alocare totală pentru apelul de proiecte este de 245.000.000 euro, din care 2% contribuție proprie.
Propunerile și observațiile pot fi transmise pe adresa de email consultare.icfundeni@mfe.gov.ro până la data de 09.10.2023.
Descarcă documentele
Sursa: MIPE